Șansă Egală 2021 – Rezultatele Concursului Național de Interpretare

Există o meserii pentru care harul nu este suficient, ba chiar poate trece chiar în planul secund. Iar una dintre aceste meserii este aceea de DASCĂL pe care nu îl abat veremurile din drumul său de cioplitor de chipuri viitoare… copiii noștri, viitorii artiști.

M-a fascinat conceptul de “zugrav de subțiere”, pe care nici măcar nu-mi mai amintesc în ce context l-am întâlnit, însă, îmi amintesc cu mare exactitate cine mi l-a explicat, în așa fel încât să capete valoare de pildă: a fost unul dintre dascălii pe care i-am avut în școala generală, același om care m-a făcut atent la sensibilitatea versurilor Danielei Crăsnaru, și subtilitatea lui Radu Gyr. Eram în pragul adolescenței mele, puțin înainte de plecarea mea la liceul militar, puțin după despărțirea dureroasă de mama. Într-un fel, îmi administra un balsam pentru această suferință, îmi sugera că pasiunea este întâlnirea harului cu nevoia, nu oriunde, ci într-un loc din care nu lipsește tenacitatea, dăruirea, sacrificiul pentru “o tușă mai plină”, neglijarea interesului meschin pentru o clipă de perfecțiune. Am aflat atunci că “zugravul de subțire” este, defapt, un pictor căruia nu-i ajunge talentul, oricât i-ar fi preaplinul, ci, acela care redă lumina sfințeniei cocoțat pe schele șubrede, mizere, de multe ori simțind pe trupul său cum se preling picurii din vopsea. Iar dintre toți acești picuri, cei care îi cad pe față sunt cei care ard cel mai tare, tocmai pentru că ei sunt pedeapsa pentru îndrăzneala de a se atinge de boltă, locul hărăzit sfinților, neprihăniților. Da, abia atunci își pot spune “zugrav de subțire”, atunci când pensula mănuită peste cap, cu prețul întinării chipului propriu, trage ultima tușă a icoanelor care vor veghea liniștea rugăciunilor unui sfânt lăcaș, ICOANELE.

În această cheie (de boltă) o să vă rugăm pe toți cei care ați participat la a VII-a ediție a concursului Șansă Egală 2021 să evaluați tot ceea ce s-a facut, înțelegând faptul că toți cei implicați s-au străduit ca să fie niște “zugravi de subțire” ai unui lăcaș de cultură, în care, peste timp, unii dintre concurenții de astăzi vor fi idolii de mâine, adică icoanele de pe bolta pe care pictăm acum. Să ne asumăm noi, adulți, calitatea de “zugravi de subțire” ai viitorului copiilor noștri! 

Să ne bucurăm pentru darurile pe care ni le-a făcut și să nu uităm niciodată cuvântul care ar trebui să ne călăuzească pe noi toți:

“Lăsați copiii să vină la mine!”

————————————————————

Lăsați copii ca să vină și să își ia premiile!