Bursele Sansa Egala 2017

Bursele-sansa-egala-liceul-vocational-de-arta-targu-mures-asociatia-nagy-Krisztina-magor-fulop-Attila-szaniszlo-andrea-gyarmati-lako-judith

.

 

Sansa egala, episodul „Cei trei muschetari”

 

 

Este o bucurie sa daruim, sa turnam picatura de apa de la radacina a trei talente. Astazi, la final de an, Asociatia Sansa Competitionala si-a desemnat bursierii „Sansa Egala 2017″ pentru a continua povestea inceputa in urma cu un an, atunci cand Bianca Volgyesi a fost prima beneficiara a unui proiect care se doreste a deveni traditie.

Concret, datorita sprijinului primit din partea celor care ne acorda increderea lor, putem sa facem inca un pas in directia dezvoltarii proiectului „Bursele Sansa Egala” prin marirea numarului de copii pe care ii sprijinim in eforturile lor de a se desavârsi ca artisti prin acoperirea costurilor de participare la un curs de maiestrie desfasurat in stainatate. Chiar daca sumele nu sunt foarte mari, noi credem ca fiecare om este „suma intalnirilor” pe care viata li le ofera, mai ales cand este vorba despre copii, cu atat mai mult atunci cand acestia fac dovada valorilor latente pe care le au în ei.

Avem convingerea ca povestea Biancai se poate reedita, ca poate sa devina o obisnuinta, ca putem construi cu rabdare si intelepciune un drum, o albie a talentului catre afirmare. Nu sumele sunt importante pentru acesti copii, ci semnalul pe care ei îl primesc ca munca lor este apreciata, ca incurajarile devin concrete datorita efortului lor sus?inut. Iar aceste povesti, adunate in timp, trebuie sa devina exemplul viu pentru toti copiii scolii noastre ca „Se poate!”.

Da, Krisztina, Magor si Attila sunt „Cei trei muschetari” ai anului 2017, cei care pasesc pe urmele Biancai. Ei sunt primii dintre „Luptatorii Sansa Egala”, iar daca puterile noastre se vor inmulti, in jurul lor speram sa faurim o „Invincibila armada culturala” a liceului, a orasului, a tarii.

Nu ne indoim de faptul ca gesturile mici, venite la timp, sunt cele care inflacareaza mintile copiilor si le trezesc dorinta de autodepasire.

Ii felicitam pe profesorii  Lako Judith, Gyarmati Andrea Katalin si Moldovan Lirca pentru rezultatele muncii pe care o fac,

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>